Comuna CORNI

 

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CORNI

PRIMĂRIA COMUNEI CORNI  

Localitatea CORNI, judeţul  BOTOŞANI
Telefon 588110, fax 588110

  

I N V E S T I Ţ I I

 

1. În anul 2002 – Consiliul local Corni, în urma participării la selectarea comunelor care vor beneficia de fonduri pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rurale în cadrul Programului P.D.R., a fost selectată şi va beneficia de fonduri de la Banca Mondială în acest sens de  333.410 $, program care se derulează în anul 2005.

 2. Comuna beneficiază  din anul 2003 de fonduri în cadrul Programului SAPARD împreună cu comunele Vorona şi Vlădeni, într-un proiect comun, în valoare de 1 milion $, pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rurale.

3. În anul 2005 se va construi un nou local  Şcoala cu clasele I - VIII nr. 1 din satul Corni, lucrare care va fi definitivată până la data de 15 septembrie 2005.

4. În anul 2005 se va executa reparaţia capitală a Şcolii cu clasele I – IV din satul Balta Arsă în cadrul Proiectului Phare Ro 2003/005 – 551.01.02 „Accesul la educaţie al grupurilor dezavantajate” în sumă totală de 31.494 Euro din care: 95% contribuţie europeană = 30062 Euro şi 5% contribuţia comunităţii locale = 1432 euro.

 

MONOGRAFIA COMUNEI CORNI,

I. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ, LIMITE

Teritoriul comunei Corni este aşezat în extremitatea vestică a judeţului Botoşani, pe partea stângă a râului Siret, în cursul său mijlociu la o distanţă de 20 km (în linie dreaptă 12 km) sud-vest de municipiul Botoşani, într-un ţinut deluros cu altitudine redusă, în cea mai mare parte în jur de 300 m.

Prin aşezarea geografică teritoriul comunei Corni aparţine în întregime Podişului Sucevei, la contactul cu Câmpia Moldovei. (fig.1)

Din punct de vedere geo­mor­fo­lo­gic teritoriul comunei Corni apar­ţi­ne Platformei Moldo­veneşti, re­pre­zen­tată prin Plat­for­ma Mândreştilor-Şaua Bucecea, care aparţine culmii Siretului Su­perior (Vintilă Mihăi­lescu, 1966) din extremitatea estică a Podişului Sucevei, aşezată în stânga râului Siret.

Din punct de vedere al aşezării matematice, comuna Corni se găseşte la întretăierea paralelei de 47o 40' latitudine nordică şi meridianul de 26o 35' longitudine estică şi este delimitată de paralelele 47o 36' 37'' şi 47o 42' 34'' latitudine nordică şi meridianul de 26o 30' şi 26o 41' 28'' longitudine estică. (fig.2)

Coordonatele geografice res­pective demonstrează faptul că teri­to­riul comunei Corni este aşezat în pli­nă zonă temperată, fiind supus in­fluenţelor climatice continentale ale Europei de Est şi mai puţin ale Europei Centrale, ori de sud-vest sau sud, deşi cea mai mare parte din precipitaţii sunt opera maselor de aer care se deplasează dinspre vestul şi nord-vestul Europei. Această aşezare explică influenţa pe care o au elementele est-europene în vegetaţia şi fauna comunei, elemente ce sunt caracteristice silvostepei.

Comuna Corni este aşezată pe drumul judeţean parţial asfaltat Baisa-Corni-Vorona, care face legă­tu­ra între drumul naţional Botoşani-Suceava şi drumul interjudeţean Botoşani-Liteni-Fălticeni.

Comuna Corni este legată de reşedinţa judeţului prin trei căi rutiere : Baisa-Botoşani (calea cea mai utilizată), Sarafineşti-Mesteacăn-Orăşeni-Deal-Botoşani (folosită de locuitorii din satele Mesteacăn şi Sarafineşti) şi Balta-Arsă-Baiceni-Botoşani (folosită de locuitorii din satul Balta-Arsă), care până în anul 1950 a reprezentat principala cale de legătură cu cel mai apropiat centru urban a locuitorilor din satul Corni. În prezent acest drum comunal este supus unui proces de reconstrucţie şi de balastare. (fig.3

Al doilea centru urban cu care comuna realizează legături este municipiul Suceava, pe itinerarul Vlădeni-Dumbrăveni-Salcea, în lun­gime de 35 km.

Râul Siret desparte comuna Corni la vest de comunele Fântânele şi Vereşti din judeţul Suceava.

Limita nordică, cuprinsă între albia minoră a Siretului şi versantul de vest al Dealului Crivăţ, desparte teritoriul comunei Corni de cel al comunei Vlădeni.

Limita de est se află în apropierea liniei de contact dintre Podişul Sucevei şi Câmpia Moldovei, pe interfluviul Miletin-Dresleuca şi valea Miletinului, unde se învecinează cu comuna Curteşti.

Limita sud-estică, din apropierea şoselei asfaltate Botoşani-Vorona-Liteni, în plină zonă forestieră, desparte teritoriul comunei Corni de cel al comunei Cristeşti.

Limita sudică, cuprinsă între partea estică a satului Mesteacăn şi albia minoră a Siretului, desparte teritoriul comunei Corni de cel al comunei Vorona.

Din punct de vedere geologic, pe teritoriul comunei se întâlnesc formaţiuni sedimentare de vârstă sarmaţian inferior (volhinian) reprezentate prin argile, marne, gresii slab cimentate, nisipuri şi pietrişuri de vârstă cuaternară prezente în valea Siretului.

Relieful, asimetric pe direcţia est-vest, este reprezentat printr-o zonă mai înaltă în jumătatea vestică (culmi interfluviale), unde altitudinea maximă este de 367,5 m în Dealul Corneţ din culmea Dealului Viei, care coboară lin spre valea Siretului (altitudine în jur de 250 m), din platouri şi culmi interfluviale în partea centrală, unde altitudinea maximă este de 354,6 m în Dealul Lupăria din partea de nord a satului Sarafineşti şi coboară în trepte spre valea Miletinului şi afluenţilor lui, cu altitudini ce variază între 148-250 m. Numai în partea nord-estică altitudinile cresc ajungând la aproape 300 m în culmile Buda şi Crivăţ.

Pe teritoriul comunei se întâlnesc forme de relief create de acţiunea apelor curgătoare, de şiroire şi a torenţilor, concretizate prin procese de şiroire, eroziune areolară, liniară şi torenţială, văi (consecvente, subsecvente), platouri şi culmi interfluviale, şei, abrupturi cuestiforme şi de eroziune, albii majore, glacisuri proluvio-coluviale, deplasări de teren, solifluxiuni, surpări etc.

Climatul este temperat continental, într-o zona de influenţă directă a climatului continental al Europei de est, de silvostepă, cu nuanţă de pădure în jumătatea estică. Se pot individualiza o serie de topoclimate, cum ar fi: al văii Siretului, al platourilor şi culmilor interfluviale şi de pădure în partea de est.

Reţeaua hidrografică este formată din două râuri care curg prin părţile extreme de vest şi de est ale comunei şi anume: Siret cu afluenţii Gârla Morii şi Pârâul Cărămidăriei şi Miletin cu afluenţii Buda şi Miletin Chirivoaia.

Apele stătătoare sunt reprezentate prin iazuri (Iazul Morii, Iazul Bledei), râmnice, bulhace de versant şi bălţi în meandrele părăsite din lunca Siretului.

Apele freatice variază ca adâncime în funcţie de treapta de relief şi anume: pe platourile interfluviale pânza freatică variază între 3-15 m, pe versanţi, între 2-8 m, iar pe văile râurilor în albiile majore se află la mică adâncime sau chiar aproape de suprafaţa solului. Conţinutul în săruri a apelor subterane este în general sărac.

Vegetaţia spontană este caracteristică zonei de silvostepă pe platourile şi culmile interfluviale din partea centrală şi de vest, şi este reprezentată de plante care fac parte din familiile graminee, leguminoase, crucifere, o serie de arbori şi arbuşti şi o vegetaţie de pădure de foioase în jumătatea estică, unde predomină stejarul, frasinul, ulmul, carpenul, fagul etc.

Fauna este reprezentată prin mamifere specifice zonei de pădure (mistreţul, vulpea, capra sălbatică, iepurele, reptile, insecte etc.), rozătoare specifice zonei de silvostepă (iepurele, hârciogul, popândăul, şoarecele de câmp etc.), păsări (vrabia, cioara, cucuveaua, porumbelul sălbatic, uliul, gaiţa, coţofana, mierla, graurul etc.). Fauna acvatică este reprezentată din peşti (crap, caras, ţipar, mreană, clean, ştiucă, lin etc.) şi batracieni.

Învelişul pedologic este format din soluri brune şi cenuşii argiloiluviale formate pe depozite mijlocii şi grele şi soluri aluvionare în lunca Siretului.

Resursele subsolice sunt în general nesemnificative. Sunt utilizate pe scară largă nisipul, pietrişurile, gresiile slab cimentate din Dealul Viei, argilele comune în toate satele pentru utilităţi casnice (pentru uns, chirpici şi cărămidă).

Ca aspecte negative semnalăm: alunecările de teren, mai frecvente pe unii versanţi puternic înclinaţi cum ar fi: Sărăciune, Dealul Lupăria, Hăileni (Fasoleni), Dumbravă, Dealul Niţescu şi Gura Goronei, inundaţiile în luncile Siretului şi Miletinului, eroziunea areolară şi torenţială, acţiunea apei de şiroire, grindina care produce pagube mai ales în satele Sarafineşti şi Mesteacăn, înzăpezirile etc.

Suprafaţa comunei este de 7113 ha (71,13 km2). Această suprafaţă reprezintă 1,7 % din suprafaţa judeţului şi plasează comuna Corni între comunele cu o suprafaţă mijlocie.

Fiind aşezată în apropierea reşedinţei judeţului, comuna Corni realizează cu aceasta un schimb permanent (zilnic) de forţă de muncă, materiale de construcţii, produse industriale, agricole şi alimentare.

II. CADRUL NATURAL

 2.1. Elemente introductive

Cunoaşterea caracteristicilor elementelor cadrului natural (condiţii fizico – geografice) este de mare importanţă pentru inventarierea, cunoaşterea şi înţelegerea problemelor mediului înconjurător, dar mai ales pentru stabilirea şi aplicarea măsurilor pentru protecţia acestuia.

Dezvoltarea economică şi socială la nivel regional, dar şi local din a doua jumătate a secolului al XX lea a marcat o ofensivă puternică a societăţii omeneşti asupra învelişurilor planetare, uneori cu efecte negative care au condus la o sumă de dezechilibre ecologice. De aceea se impune luarea unor măsuri sistematice pentru împiedicarea urmărilor dăunătoare ale exploatării neraţionale a solului şi subsolului, precum şi pentru protecţia aerului, a apelor, a florei şi faunei. Fără intervenţia noastră, a tuturor, dezvoltarea economică şi protecţia mediului vor fi compromise.

2.2. Caracteristici geologice

Evoluţia paleogeografică a reliefului comunei corespunde evoluţiei generale a Podişului Moldovei de Nord. Geologic, teritoriul comunei se încadrează în Platforma Moldovenească, care reprezintă continuarea spre vest a Platformei Est-europene.

Relieful este specific de platformă, caracterizat printr-un fundament cristalin vechi, precambrian, cutat şi faliat, scufundat la adâncimi din ce în ce mai mari spre vest (3000 m în Valea Siretului), până în apropierea orogenului carpatic (denumit şi soclul platformei), acoperit de o stivă groasă de sedimente, formată din roci paleozoice, mezozoice şi terţiare necutate, cu numeroase şi importante discordanţe stratigrafice între ele şi uşor înclinate spre sud-est, în direcţia de retragere a apelor marine sarmatice (cuvertura).

Din punct de vedere geologic, pe teritoriul comunei la suprafaţă se găsesc formaţiuni sedimentare de sarmaţian inferior (volhinian) reprezentate prin argile, marne, gresii slab cimentate, nisipuri şi pietrişuri de vârstă cuaternară prezente în valea Siretului.

2.3. Relieful

Din punct de vedere geomorfologic teritoriul comunei aparţine Şeii Bucecea – Vorona,  subdiviziune a Dealurilor Siretului, din extremitatea estică a Podişului Sucevei, aşezată în stânga râului Siret. (fig.3)

Relieful, asimetric pe direcţia est – vest, este reprezentat printr-o zonă mai înaltă în jumătatea vestică (culmi interfluviale), unde altitudinea maximă este de 367,5 m în dealul Corneţ din culmea Dealului Viei, care coboară lin spre Valea Siretului (altitudine în jur de 250 m), din platouri şi culmi interfluviale în partea centrală, unde altitudinea maximă este 354,6 m în Dealul Lupăria din partea de nord a satului Sarafineşti (fig.4).

În jumătatea estică a comunei relieful coboară în trepte spre Valea Miletinului şi a afluenţilor lui, cu altitudini ca variază între 147 – 250 m. Numai în partea nord – estică altitudinile cresc ajungând la aproape 300 m în culmile Crivăţ şi Buda.

Pe teritoriul comunei se întâlnesc forme de relief create de acţiunea apelor curgătoare, de şiroire şi a torenţilor, prezentate prin văi consecvente (Valea Siretului) şi subsecvente (a afluenţilor Siretului), platouri şi culmi interfluviale, şei, abrupturi cuestiforme şi de eroziune, albii majore, terase, ravene, ogaşe şi organisme torenţiale, glacisuri proluvio-coluviale, deplasări (alunecări de teren), solifluxiuni, surpări, relief biogen şi relief antropic.

Eroziunea puternică a afluenţilor Siretului a Miletinului şi a afluenţilor lui au favorizat apariţia unor mici bazinete (microdepresiuni) şi anume: Sărăciune, Dubas, Buda – Văduleţ şi Balta – Arsă (fig.5).

Pe teritoriul comunei sunt posibile 3 – 4 captări iminente ale Siretului de către Prut, prin afluenţii Miletinului, care înaintează vertiginos în bazinul hidrografic al acestuia. Eroziunea este accelerată, întrucât zonele respective au fost despădurite (acum 150 – 200 de ani), iar exploataţia agricolă rudimentară după despădurire şi în prezent facilitează acest proces.

2.4.  Particularităţile climatice

Teritoriul comunei se încadrează în tipul de climă temperat continentală, într-o zonă de influenţă directă a climatului continental al Europei de Est, cu nuanţe de ariditate şi a curenţilor atmosferici de nord-est şi nord cu mase de aer reci şi umede care pătrund nestingheriţi, întrucât în calea lor nu se interpune nici un obstacol introducând uneori, iarna sau vara o nuanţă climatică aparte (baltică).

Influenţele climatului Europei Vestice sunt atenuate de obstacolul care-l reprezintă Carpaţii, deşi majoritatea precipitaţiilor sunt opera maselor de aer şi a fronturilor atmosferice care se deplasează dinspre vestul şi nord-vestul continentului, care trecând pe deasupra uzinei Phönix Baia Mare, Combinatul de prelucrare a celulozei şi a hârtiei şi a C.E.T. Suceava dau naştere la ploi acide în lunile iunie şi iulie, cu efecte negative asupra unor culturi (legume, cartofi, pomi fructiferi, în special la pruni, a altor culturi şi asupra pădurii).

Pe teritoriul comunei se pot individualiza o serie de topoclimate, cum ar fi: al văii Siretului, al platourilor şi culmilor interfluviale, de pădure şi de adăpost în partea vestică a dealurilor Căsoaia şi Buda, unde sunt condiţii foarte bune pentru cultura pomilor fructiferi şi a viţei de vie (zone exploatate din acest punct de vedere până în anul 1989).

2.5. Apele

Reţeaua hidrografică este alcătuită din două râuri care curg prin părţile extreme de vest şi de est ale comunei şi anume: Siret cu afluenţii Gârla Morii şi Pârâul Cărămidăriei şi Miletin cu afluenţii Buda, Văduleţ şi Miletin-Chirivoaia.

Apele stătătoare sunt reprezentate prin iazuri (Iazul Morii – 7ha, Iazul Bledei – 1,5 ha), râmnice, bulbace de versant şi bălţi în meandrele părăsite din lunca Siretului, în cadrul suprafeţei ocupate de pădure şi în cadrul islazului comunal (fig.6).

Apele freatice variază ca adâncime în funcţie de treapta de relief: 3 – 15m în zona platourilor interfluviale, 2 – 8m pe versanţi, iar în văile râurilor în albiile majore se află la mică adâncime sau chiar aproape de suprafaţă şi destul de consistente. Conţinutul în săruri minerale a apelor subterane este în general sărac. Stratele acvifere de adâncime de pe teritoriul comunei sunt în general bogate în apă şi uşor de captat.

2.6. Vegetaţia, fauna şi solurile

Vegetaţia spontană este caracteristică zonei de silvostepă pe platourile şi culmile interfluviale din partea centrală şi de vest, şi este reprezentată de plante care fac parte din familiile graminee, leguminoase, crucifere, o serie de arbori şi arbuşti şi o vegetaţie de pădure de foioase în jumătatea estică, unde predomină stejarul, carpenul, frasinul, ulmul, teiul, plopul etc. şi pajiştile formate din asociaţii de mezoxerofite în cadrul cărora se întâlnesc plante aparţinând gramineelor, leguminoaselor şi altor familii.

Vegetaţia azonală se găseşte în luncile Siretului şi Miletinului, unde apar suprafeţe mici de păduri de sălcii, plop, răchită şi arin negru (zăvoaie de luncă) şi o vegetaţie ierboasă alcătuită din pir, iarba câmpului, coada vulpii, firuţa etc. În aceste zone suprafaţa ocupată de pădure s-a extins prin plantarea plopului hibrid, dar care nu şi-a găsit o nouă patrie, întrucât în cea mai mare parte este bolnav şi din care cauză în mare parte a fost exploatat.

Dintre monumentele naturii, pe teritoriul comunei, în ultima perioadă s-a semnalat prezenţa câtorva exemplare de lalea pestriţă în lunca Siretului şi de papucul doamnei în zona pădurii (fig.7).                                                                  

Fauna este reprezentată prin mamifere specifice zonei de pădure (mistreţul, vulpea, capra sălbatică, iepurele, reptile, insecte etc.), rozătoare specifice zonei de silvostepă (iepurele, hârciogul, popândăul, şoarecele de câmp etc.), păsări (vrabia, cioara, cucuveaua, porumbelul sălbatic, uliul, gaiţa, coţofana, mierla, graurul etc.).

Fauna acvatică este reprezentată din peşti (caras, ţipar, mreană, clean, ştiucă, biban, lin, ocheană etc.) şi batracieni.

Fauna cinegetică este reprezentată prin : porcul mistreţ, căprioara, vulpea, iepurele, raţa sălbatică, fazanul, dihorul etc.

Învelişul pedologic este format din soluri brune şi cenuşii argiloiluviale formate pe depozite mijlocii şi grele şi soluri aluvionare în lunca Siretului. Aproape un sfert din suprafaţa agricolă a comunei este alcătuită din complex de soluri în zona de alunecări erodate şi de slabă productivitate.  

2.7. Resursele solului

Este vorba de resursele oferite de hidrosferă, biosferă şi pedosferă. Acestea sunt: apa, pădurile, păşunile, fâneţele, plantele medicinale, fondul cinegetic, fondul piscicol şi fertilitatea solurilor.

2.8. Fondul funciar

Categorii de folosinţă

1983-1983 ha

%

1998 ha

%

Suprafaţa totală din care:

7112,46

100

7113

100

- arabil

3418,96

47,8

3249

45,7

- păşuni

1063,93

14,9

1071

15,0

- fâneţe

207,84

2,9

238

3,3

- livezi

85,89

1,2

29

0,4

- vii

30,18

0,4

11

0,2

- păduri + plantaţii

1869,38

26,3

1982

27,9

- tufişuri

21,50

0,3

2100

0,3

- stufăriş

22,45

0,3

23

0,3

- alte folosinţe

392,33

5,9

489

6,9

 

III. CONSIDERAŢII ISTORICO-GEOGRAFICE

Toponimul „Corni“ vine de la arbustul „corn“ (cornus mas) care predomina printre esenţele ce alcătuiau pădurea de pe actualul teritoriu al satului. Conform legendei satului Silişte, locuitorii care au scăpat atacului şi incendiului provocat de tătari s-au refugiat după Dealul Crucii, într-o poiană din pădurea de corni, unde exista un schit care mai târziu s-a transformat într-o mănăstire de călugări. Noul sat şi-a luat numele de Corni şi şi-a extins vatra de locuire prin defrişarea pădurii de corni.

În baza ultimelor cercetări suntem de părere că denumirea de Corni satul a primit-o încă din perioada când avea vatra în şesul Siretului, pe locul denumit astăzi „La Silişte“.

Până în anul 1999 s-a considerat ca actul de atestare documentară a satului Corni este ispisocul dat de Petru Vodă-Rareş, în anul 7039 (1531), martie 23, lui Fition şi fratelui său Ioan, pentru părţi din satul Corni. Studiile şi cercetările ulterioare ne-au confirmat că acest act se refera la satul Corni, comuna Liteni, judeţul Suceava.

Cel mai vechi document (cunoscut) despre satul Corni, actul de atestare documentară este cartea data de Ştefan cel Mare şi Sfânt, domn al Moldovei (1457-1504) care reprezintă un act de vânzare a satului de pe Siret -Vlădenii cu mori cu tot, pentru 350 zloţi tătărăşti, din 1489 (6997), martie, 14, Suceava.

“ După copia slavă, urmează textul scris de altă mână sub locul peceţii domneşti, desenat de copist : Posleduindu-se din cuvânt în cuvânt şi fiind întocma cu cel adevărat ispisoc domnesc pe sârbie, ce se află în scrisorile moşiei Vlădenii, ci-i zic şi Cornii, pe Săretiu, la dum (nealu) i căminar Iancul Canano, s-au adiverit şi de cătră noi, 1813 l (eat) oct (ombrie) 9 / 7321 octombrie 9 “.

Scurt istoric

Istoria satului Corni începe din vremuri îndepărtate, încă din paleolitic. Condiţiile naturale prielnice din zonă au determinat locuirea din vremuri străvechi, fapt atestat de numeroase urme de cultură materială şi spirituală descoperite în multe puncte şi aşezări arheologice începând din epoca pietrei şi până astăzi.

În ultimii treizeci de ani, aceste mărturii ale existenţei populaţiei pe teritoriul satului Corni din cele mai vechi timpuri, au fost adunate în colecţii muzeistice şcolare, - parte din ele fiind preluate de Muzeul Judeţean Botoşani. Aceste colecţii cuprind urme arheologice corespunzătoare paleoliticului, neoliticului şi epoci bronzului, epocii fierului şi perioadei medievale.

Colecţia Şcolii nr. 1 Corni cuprinde, în cadrul secţiei de arheologie, următoarele obiecte : resturi de faună fosilă pleistocenă (corn, defensă, omoplat), găsite în aluviunile Siretului; un corn fosilizat de bovid (găsit se pare, în punctul „Toloacă“ din apropierea vetrei satului, cu prilejul săpăturilor de modernizare a şoselei); piese de silex (nuclee, răzuitor, lame, burine, burin-gratoar, vârf retuşat, gratoare, găsite în punctele „În Văiugi“, „Lipoveni“ şi „Ţărnuica“; un vârf de săgeată de silex de formă triunghiular prelungă, cu baza dreaptă şi cu retuşe subparalele pe ambele feţe, găsit în punctul „Ţărnuica“; fragment topor de şist negru neşlefuit în secţiune rectangulară, găsit în punctul „În Văiugi“; un topor şlefuit de piatră cu gaură transversală, găsit în punctul „Ţărnuica“; două dălţi de silex mici, alburiu-vineţiu de formă rectangulară sau trapezoidală, şlefuită parţial, găsite în punctele „Corneţ“ şi „Ţarna Mare “; trei fusaiole de lut, găsite în punctele „Lipoveni“ şi „Dealul Viei“; un topor şlefuit de piatră cu gaură centrală pentru coadă, găsit în punctul „Lipoveni“, trei topoare de marnă, şlefuite, de formă trapezoidală, găsite în punctele „La nucăria lui Scutelnicu“ şi „La Corneţ“; pipe feudale, găsite în vatra satului, în punctul „După Livadă“, fragmente ceramice hallstattiene târzii, găsite în punctele „Corneţ“; şase toporaşe de silex de formă trapezoidală, în secţiune rectangulară, şlefuite total sau parţial (în rest cu urme de ciopliri), descoperite în punctele „În Văiugi“, „Corneţ“, „Ţarna Mare“ şi altele (fig. 30).

Pe teritoriul comunei s-au descoperit întâmplător patru monede, din care trei imperiale: un denar de la Hadrian (117-138) şi două de bronz (una de la Liciniu şi alta de la Constantin cel Mare (306-337). Cea de-a patra este bizantină, de bronz-follis de la Justin II de tip Bellinger, 151 b (anii 570-571). Aceste monede, care au o valoare documentară deosebită, au stat până în anul 1975 în colecţia Şcolii nr. 1 Corni, după care au fost transferate la Muzeul Judeţean din Botoşani.

Monedele mai sus prezentate au fost cercetate şi datate în anul 1970 la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti de către profesorul dr. Mitrea Bucur. Urmare a eforturilor noas­tre, a descoperirilor făcute şi a informaţiilor date, localitatea Corni, judeţul Botoşani a fost trecută pe harta nr. 10 (Romanitatea la nord de Dunare) a Atlasului istorico-geografic al României, Editura Academiei Române,1996, la tezaure monetare bizantine.

Cercetările şi studiile efectuate până în prezent ne conduc la cartarea pe teritoriul satului Corni a următoarelor aşezări şi puncte arheologice (fig. 31):

1. Dealul Niţescu; 2. Dealul Viei; 3-4. Văiugi – punctul Văiugi I şi punctul Văiugi II; 5. Lipoveni sau După Grădini; 6. La Silişte; 7. Corneţ; 8. La Hîrtop; 9. La Cetăţuie; 10. La Hrubă. Puncte necartate : XIII.1.J; XIII.1.K.

1. Dealul Niţescu.

Situat în marginea de nord, nord-est a satului Corni, pe partea dreaptă a drumului judeţean Corni-Baisa, la circa 0,3 km (în dreptul locuinţei lui Oniciuc Ion), pe terenul aflat pe stânga şi pe dreapta drumului agricol care duce la Gura Goronei-Buda, s-au descoperit fragmente ceramice din cea de-a doua epocă a fierului (La Tčne) şi din perioada feudalismului târziu (sec. XVII-XVIII) şi care se găsesc în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani cu numărul de inventar P. 56.

2. Dealul Viei.

La circa 1,3 km sud-vest de sat (pe versantul nordic al Dealului Corneţ) şi la aproximativ 0,7-0,8 km de punctul „La Hrubă“, s-a găsit un fragment de piesă de silex care după formă, tehnică de cioplire şi patina silexului poate fi atribuită paleoliticului superior (fază neprecizată). Se găseşte în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani, cu numărul de inventar P. 57.

3. În Văiugi.

La circa 0,8 km nord, nord-vest de sat, în partea de nord a Iazului Morii, sau la sud de acesta s-au identificat două puncte arheologice despărţite între ele printr-o viroagă: punctul Văiugi I pe partea nord, nord-vestică a iazului, unde s-a descoperit o singură piesă de silex (un gratoar pe aşchie), atribuită paleoliticului superior (fază neprecizată) şi punctul Văiugi II-pe partea nord, nord-estică a Iazului Morii, unde s-au descoperit bucăţi de chirpic şi fragmente ceramice aparţinând primei epoci a fierului (Hallstatt timpuriu) şi probabil, începutul epocii migraţiilor (sec. III-IV d. Hr.),  precum şi perioadei feudalismului dezvoltat (sec. XV) şi târziu (sec. XVII-XVIII). Tot aici s-a găsit şi o piesă microlitică de silex atribuită cu probabilitate paleoliticului superior. Toate aceste piese se găsesc în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani cu numerele de inventar P. 58-59.

4. Lipoveni-După Grădini.

Pe marginea de nord, nord-vest a satului Corni, mai precis a cartierului Lipoveni s-au descoperit trei piese de silex, cu patină alb-albăstruie (un gratoar pe lama fragmentară cu urme de ardere, o lamă şi o aşchie), fragmente ceramice tipice atribuite culturii Cucuteni (faza A ?) şi perioadei de sfârşit a primei epoci a fierului (Hallstatt târziu). Toate piesele de aici se găsesc în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani, având numărul de inventar P. 60.

5. La Silişte.

La circa 2 km vest de sat, la aproximativ 0,7-0,8 km de cantonul silvic, pe terasa in­fe­ri­oară de pe partea stângă a Siretului, pe locul numit şi „La Ţântirim“, se află o întinsă aşe­za­re în care s-au observat urme de arsură, s-au găsit monede şi din care s-au cules frag­mente ceramice, aparţinând feudalismului dezvoltat (sec. XV-XVI). Toate piesele găsite aici sunt în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani, înregistrate cu numărul P. 54 (fig. 32).

6. Corneţ.

Pe versantul sud-estic al Dealului Viei ( altitudine 367,5 m), la circa 1 km sud, sud-vest de sat s-a descoperit o aşezare aparţinând paleoliticului superior, din care s-au cules piese de silex şi gresie silicioasă cu glauconit (aşchii, spărturi, un gratoar) atribuite tipologic graveţianului oriental. Această aşezare, ca şi cea de la Flămânzi etc. face parte din grupa aşezărilor graveţiene de înălţime. Piesele se găsesc în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani, înregistrate cu numărul de inventar P. 55.

7. La Hârtop.

Pe panta nord-estică a hârtopului din stânga pârâului Miletin-Chirivoaia, în dreptul Cetăţuiei, s-au descoperit câteva fragmente lamelare de silex patinat, aparţinând paleoliticului superior, fază neprecizată.

8. La Cetăţuie.

La circa 3,5 km est de sat, pe valea pârâului Miletin-Chirivoaia, în centrul văii, străjuită de Dealul Holm, la nord-est de Dealul Obădăriei, pe un martor de eroziune de formă cvasipentagonală, de dimensiunile: 120 m lungime, 80-90 m lăţime, 6-8 m înălţime faţă de albia pârâului, se află o fortificaţie, cu val de apărare, astăzi foarte aplatizat, ce înconjoară martorul pe mai toate laturile. Excepţie face doar latura de vest a valului, unde o limbă de pământ (de circa 7 m lăţime) leagă martorul de panta lină a Dealului Dubas. Această limbă este tăiată de un şanţ. Pe locul unde se află valul din spatele şanţului, pământul prezintă urme de arsură de la un incendiu (bucăţi de lut ars) şi lespezi de gresie silicioasă nisipoasă. Alte resturi arheologice nu s-au găsit în afară de două fragmente ceramice atribuite perioadei feudalismului dezvoltat (sec. XV-XVI). Acest obiectiv arheologic se află înregistrat în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani cu numărul de inventar P. 53.

În răspunsul la chestionarul Odobescu, ms., f. 213, învăţătorul I. Băncilă, tatăl ilustrului pictor, menţionează, la 1871, în răspunsul sau : „... Se spune că în partea dinspre apus (a Cetăţuiei) au fost apărat şi prin un zidu de piatră însă astăzi nu se cunoaşte decât ca o urmă de şanţu părăsitu şi se vorbeşte că acel locu ar fi servit de apărare contra păgânilor... Se zice că se găseau mai înainte bucăţi de fier, hârburi şi se vedea sfărâmături de cărămizi şi altele, însă acuma s-au răspânditu toate acele semne...“.

 După părerea noastră această „Cetăţuie“ este o horodişte prefeudală care a servit ca loc de refugiu şi de apărare împotriva popoarelor migratoare a populaţiei din zonă. Această horodişte a fost distrusă prin incendiere. Organizarea unor săpături arheologice de către personal de specialitate ar întregi cele câteva consideraţii ale noastre.

9. La Hrubă.

În marginea râpoasă a terasei de 100 m din stânga Siretului, la circa 3-4 km sud, sud-vest, la aproximativ 0,3 km vest de punctul geodezic, pe versantul vestic al Dealului Corneţ, s-a descoperit întâmplător o sabie de fier de tip celtic, a cărei lungime atinge 0,86 m. Arma este prevăzută cu două tăişuri, dar lipsită de gardă, lama fiind întreruptă în dreptul mânerului. Sabia se găseşte în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani, înregistrată cu numărul de inventar P. 86.

10. Lunca Siretului.

La circa 3 km vest, nord-vest de sat, la locul numit „Fon“, în depunerile remaniate (aluviuni) ale Siretului s-au descoperit resturi de faună fosilă pleistocenă: un corn de Cervus (lungime-81 cm), un fragment de defensă de Mamutuhus primigenius şi un fragment de omoplat. Aceste piese se găsesc în colecţia Şcolii nr. 1 Corni.

Toate descoperirile făcute confirmă o intensă vatră de locuire pe teritoriul satului Corni, caracteristică de altfel întregului teritoriu locuit de români şi de înaintaşii lor.

Urmele arheologice şi numismatice enumerate mai sus dovedesc şi argumentează continuitatea populaţiei locale în perioada stăpânirii romane din Dacia, menţinerea legăturilor cu lumea romană şi bizantină, precum şi continuitatea populaţiei autohtone în perioada migraţiei popoarelor.

Contactul vremelnic cu triburile migratoare ale sarmaţilor, goţilor, hunilor, slavilor, mongolilor, tătarilor etc. a rămas fără urme demne de luat în seamă în viaţa şi obiceiurile autohtonilor-prezente doar în riturile funerare sau în predispoziţia pentru unele obiecte de podoabă.

Deşi reduse ca număr, cele câteva izvoare istorice descoperite atestă continuitatea locuirii acestui teritoriu în perioada secolelor IX-XIV.

Ca şi în alte locuri din Moldova apare în lunca Siretului la locul numit astăzi „La Silişte“ prima aşezare răzăşească, care a stăpânit pământul în devălmăşie. Această aşezare, după toate probabilităţile, s-a întemeiat anterior perioadei lui Alexandru cel Bun.

Din povestirile bătrânilor se spune că în acest loc era amplasat vechiul sat „Sălişte“, avea o biserică de lemn, cimitir, case şi o curte boierească, toate împrejmuite cu un gard de nuiele dublu, umplut cu pământ. Şi astăzi cetăţenii satului spun „La Ţântirim“ unei părţi din aşezarea „La Silişte“. Tot din spusele bătrânilor acest sat ar fi fost ars de turci (după părerea noastră de tătari), iar multă lume şi-ar fi găsit moartea în noaptea de Paşte, când biserica de lemn a fost închisă şi incendiată de năvălitori. Populaţia care a scăpat cu viaţă s-a refugiat după dealul denumit astăzi „Dealul Crucii“, într-o poiană din pădurea de corni, unde exista un schit care mai târziu s-a transformat într-o mănăstire de călugări. Pe ruinele acestei mănăstiri în anul 1791 începe construcţia actualei biserici a satului Corni.

Studiile şi cercetările efectuate în ultima perioadă ne conduc la ideea că nu este vorba de un sat „Silişte“ ci locul s-a numit „Silişte“ după ce locuitorii l-au părăsit din diferite motive.

Credem că este vorba de satul „Vlădenii, ci-i zic şi Cornii, pe Săretiu“, atestat documentar, aşa după cum s-a menţionat mai sus, prin ispisocul dat de Ştefan cel Mare şi Sfânt la 14 martie 1489 la Suceava . După părerea noastră cele două sate de astăzi – Corni şi Vlădeni – au o origine comună, din aceeaşi aşezare răzăşească, din valea Siretului, de pe locul numit astăzi „La Silişte“.

La începutul secolului al XVI-lea datorită atacurilor tătarilor şi apoi ale turcilor, cât şi inundaţiilor provocate de râul Siret, locuitorii acestui sat îl părăsesc. O parte s-au deplasat spre sud, sud-est într-o poiană din pădurea de corni şi-au întemeiat satul Corni şi o parte spre nord, tot într-o poiană a pădurii şi-au întemeiat satul Vlădeni.

Prin defrişarea pădurii, în care predomina arbustul corn, concentric în jurul bisericii, s-a extins vatra de locuire a satului Corni.

După ani şi ani, pe măsura creşterii numărului de locuitori, o parte a populaţiei satului Corni, atrasă de rodnicia solurilor din lunca Siretului, în frunte cu un cetăţean de vază, pe nume Costescu, părăsesc satul Corni, se stabilesc pe vatra fostului sat Vlădeni (Sălişte, conform legendei) şi întemeiază satul Costeşti.

Satul Costeşti din lunca Siretului este atestat documentar prin actul dat de Ştefan al II-lea Tomşa (1611-1615) Mănăstirii Solca (Anexa 3). La 18 martie 1615 Ştefan Tomşa dăruieşte Mănăstirii Solca, ctitorită de el „satul numit Costeşti pe râul Siret şi mori pe apa Siretului cu toate hotarele şi cu toate veniturile-fost ascultător de Ocolul şi de curţile noastre din Botoşani“.

La recensămintele (catagrafiile) populaţiei Moldovei efectuate în anii 1772 – 1773 şi 1774, de către Imperiul Ţarist, apare în fişa de recensământ localitatea Cornul din ţinutul Botoşanilor, alcătuită din 24 e locuitori, şase case în care locuiai şase familii. În cadrul catagrafiei din 1772 – 1773, în cadrul Ocolului Siret – Botoşani, este trecut satul Costeşti, dăruit Mănăstirii Salcea, „ cu 23 case locuite şi două case goale, cu 22 moldoveni semtiţi, un vornic, un vatman, un bejenar sosit în acest an, care încă nu-i supus la bir”.

Catografia din anul 1774 înregistrează satul Costeşti cu cătunul Buda, cu 26 de case, 20 birnici şi şase sufleturi (un popă şi cinci scutelnici).

În anul 1775, Maria Jituiceroaia, văduva Jituicerului Gheorghe Cănănău, cu fii ei Şerban şi Ioniţă face schimb de moşii. Ea dă mănăstirea Solca, munţii Cocoşul, Găina, Valea Porcescul, Mestecănişul, Petrişul, Faţa Câmpulungului (Dea)şi Muncelul la Strajă şi primeşte în schimb satul Costeşti, din ţinutul Botoşani.

Măsurile luate de stolnicul Constantin Kogălniceanu  după 1767pentr „a ridica şi aşeza în vatra satului pe oamenii ce şed împrăştiaţi pe moşie”, cât şi inundaţiile catastrofale care au avut loc în această perioadă în zona satului Costeşti din lunca inundabilă a râului Siret, au determinat ca o parte din locuitorii acestui sat dă-l părăsească şi să se stabilească în partea nordică a satului Corni în zona care şi astăzi poartă denumirea de Costeşti. Noul grup de locuinţe s-a mărit pe măsura creşterii populaţiei, prin defrişarea pădurii.

Pe harta manuscris întocmită de Hora von Otzellowitz la 1790, intitulată „Brouillon oder Original Aufname der funf Moldavichen Districten", foaia nr. 9 nord, sunt trecute localităţile Korny între dealurile Viei-Corneţ (împădurit si Lupărie (parţial împădurit) şi Costeşty în lunca Siretului în apropierea confluenţei Gârlei Morii cu râul Siret.

Creşterea demografică determină dezvoltarea teritorială a vetrelor celor două sate vecine Corni şi Costeşti până la unirea lor, fapt petrecut în jurul anului 1800. Satul unit a luat numele satului mai mare şi pe care l-a dorit proprietarul moşiei, adică Corni.

Satul Corni apare pe harta rusă privind Ţările Române întocmită în 1835 cu 69 familii şi 345 de locuitori. De asemenea, apare în toate catagrafiile realizate în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1820,1832,1838,1845 şi 1851) şi la recensământul efectuatîn anii 1859-1860.

La 25 iunie 1874, Constantin Cananău vinde moşia Corni, cu 70.000 galbeni austrieci Anei de Balş Dumbrăveni.

În anul 1888 proprietară a moşiei din Corni era Catinca (Catiţa) Leon Ghica, născută Balş.

Anul 1888 este cunoscut în istoria României ca anul unor puternice mişcări sociale ale ţărănimii de la sate.

Exploatarea, lipsa de pământ şi de inventar agricol îi mişca şi pe locuitorii din Corni. O asemenea mişcare, care rămâne drept o pagină de eroism din lupta ţărănimii din Corni pentru dreptate socială şi pământ, este cea din 1 mai 1888, în legătură cu care numărul din 7 mai 1888 a ziarului liberal „Curierul Român" din Botoşani, publica următoarele subtitlul „Răscoala de la Corni":

„Duminica trecută.... un număr de vreo sută locuitori din comuna Corni, plasa Şiretului, judeţul Botoşani, proprietate a familiei Balş, actual ţinută în posesie de D. Casian Leca, adunându-se la primărie au somat pe primar să le arate ordinul de sus, pentru împărţirea de pământ. Toate răspunsurile date de autoritatea comunală că nu există, nici nu au existat asemenea ordine, rămânând zadarnice şi tumultul continuând a lua proporţii îngrijorătoare se puse în cunoştinţă grabnic autoritatea plăsii, de cele ce se petrec". Cu toate încercările ziarului de a abate atenţia de la adevăratele cauze ale răscoalei ţăranilor din Corni, scriu în acelaşi articol: „Deal mintelea, nici o reclamaţie contra administraţiei moşiei, cunoscut fiind atât posesorul cât şi administratorul ca oameni de cea mai integră onestitate şi loialitate". Semnatarul articolului este nevoit să afirme faptul că de „trei zile armata şi reprezentanţii prefectului stau în Corni, instruind mereu afacerea".

La pregătirea mişcării ţărăneşti din anul 1888 a participat şiînvăţătorulNicoIaeRădeanu.

Un episod al luptei sociale ţărăneşti din satul Corni s-a petrecut şiîn anul 1907.

Bărbaţii din satele Corni şi Sarafineşti şi-au adus din plin contribuţia în timpul primului război mondial, în luptele de la Marăşti, Mărăşesti şi Oituz. Pe placa de marmură a monumentului din faţa localului vechi al Şcolii nr. 1 Corni, ridicat în anul 1930 din iniţiativa învăţătorilor Dumitru P. Matei si loan Oboroceanu, stă scris nume'e a 104 eroi din care, un căpitan Petru Bulgaru, fost învăţător al şcolii, un sublocotenent, un caporal şi 101 soldaţi din satele Corni şi Sarafineşti.

În timpul celui de-al doilea război mondial au fost numeroşi combatanţi din comuna Corni, atât în prima parte a conflagraţiei mondiale pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi împotriva bolşevismului, cât si în a două parte pentru eliberarea întregului teritoriu naţional de sub dominaţia hitleristă, dar şi a altor ţări Ungaria, Austria şi Slovacia.

Numărul celor care au participat şi au căzut în război a fost mult mai mare faţă de primul război mondial. Mulţi dintre participanţi s-au acoperit de glorie pe front. Din păcate, comuna nu dispune de un monument care să cinstească memoria celor care şi-au dat viata pentru reîntregirea patriei, pentru libertatea şi independenţa ei şi pentru democraţie. Construcţia unui astfel de monument ar fi un pios omagiu pe care comunitatea locală l-ar aduce acestor eroi de pe meleagurile cornene.

În perioada 1945 - 1989 satul Corni, aidoma întregii ţări parcurge perioada comunistă, cu puţine realizări, dar mai ales neîmpliniri pe toate planurile.

Instaurarea regimului comunist a determinat organizarea si declanşarea rezistenţei anticomuniste sub multiple forme. În cadrul judeţului Botoşani, comuna Corni este considerată printre cele mai importante centre de rezistenţă anticomunistă. Mişcarea anticomunistă din Corni a înregistrat multe nume, dintre care au făcut ani grei de temniţă: Gheorghe Anghelache, Emanoil Babii, Alexandru Constantinescu, Olimpiu Scutelnicu, loan Oboroceanu, Baldowin Constantinescu, Dumitru P. Matei, Ilie Iurăceanu etc. iar alţii au decedat în închisori: Toader Fediuc, Victor Iraşog.Vasile Marica.

Revoluţia română din decembrie 1989 nu a produs schimbări fundamentale pe toate planurile, mai ales în plan economic, social, cultural şi politic. După anul 2000 s-au realizat, executat sau sunt în derulare proiecte de modernizare a infrastructurilor (drumurilor), a început procesul de modernizare a bazei materiale a şcolilor, s-au făcut paşi importanţi pe linia reabilitării clădirilor unităţilor de învăţământ, a început revigorarea muncii culturale.

IV. POPULAŢIA ŞI AŞEZĂRILE OMENEŞTI

 1.       Corni = 4300 locuitori;

2.       Sarafineşti = 1700 locuitori;

3.       Mesteacăn = 410 locuitori

4.       Balta Arsă = 390 locuitori

Total comună = 6800 locuitori

V. NIVELUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ (SCURTĂ DESCRIERE A SATULUI ŞI COMUNEI) 

În general, nivelul dezvoltării economice şi sociale al comunei Corni, judeţul Botoşani este modest. Acest lucru nu se datoreşte în cea mai mare parte potenţialului oferit de condiţiile naturale, care se înscrie între slab şi mediu de favorabilitate, ci mai ales lipsei investiţiilor, maşinilor şi utilajelor cu ajutorul cărora să fie puse în valoare resursele naturale locale.

În consecinţă, la nivelul comunei există un excedent mare de forţă de muncă, argumentat de numărul mare de persoane care beneficiază de ajutor social ( peste 400 de familii ), de persoane care lucrează în străinătate ( în jur de 600 ) şi de şomeri.

Activitatea de bază a locuitorilor comunei a fost dintotdeauna şi a rămas agricultura, unde şi astăzi este ocupată cea mai mare parte a forţei de muncă. Cu toate acestea producţiile realizate la hectar până în anul 1960 erau destul de scăzute, iar după anul 1960, cu mici excepţii în unii ani, s-au menţinut modeste, nu atât din cauza învelişului de sol, cât mai ales agrotehnicii rudimentare, a lipsei inventarului agricol şi a relaţiilor economice din economie.

Producţiile se menţin modeste sau chiar au scăzut la o serie de culturi, la care pe lângă cauzele subliniate mai sus se adaugă : folosirea de către mulţi agricultori a seminţelor neselecţionate, nefolosirea pe cea mai mare parte din suprafaţă a îngrăşămintelor chimice şi a substanţelor pentru combaterea dăunătorilor, neutilizarea întregului fond funciar, în condiţiile în care preţurile lucrărilor mecanice nu pot fi suportate de o masă mare de cetăţeni.

Alcătuit în întregime din formaţiuni sedimentare în cadrul cărora predomină argilele comune, teritoriul comunei Corni nu se remarcă prin bogăţia unor resurse minerale de prim ordin.

Resursele locale de materii prime industriale sunt : argilele, pietrişurile, nisipul, piatra de carieră, lemnul, papura, rogozul, răchita, paiele, foile de porumb, carnea, laptele, ouăle, lâna, pieile de animale, ciupercile, cerealele, legumele, fructele şi strugurii.

Prin prelucrarea unor materii prime mai sus prezentate, individual şi într-o serie de secţii prestatoare de servicii private şi de stat ( până în anul 1989 ) în comuna Corni s-au realizat şi se realizează următoarele produse : materiale de construcţie, cărămidă, articole de stolărie şi mobilier, cherestea, linguri din lemn, coşuri, împletituri de rogoz, papură şi răchită, pălării, mături, rogojini şi preşuri, carpete, catrinţe, articole de îmbrăcăminte, făină, pâine, mezeluri şi produse de carne, confecţii metalice şi altele.

Pe teritoriul comunei rămân o serie de resurse subsolice insuficient utilizate. Ne referim aici la faptul că pe versanţi şi la baza lor se găsesc importante cantităţi de argilă care pot fi transformate în vase de ceramică, dar mai ales cărămidă şi ţiglă, iar în albia minoră şi majoră a râului Siret se găsesc importante depozite de pietrişuri şi nisipuri din care s-ar putea realiza prefabricate din beton, bolţari şi alte materiale, atât de necesare în domeniul construcţiilor.

În sectorul terţiar (al serviciilor) lucrează în jur de 100 de persoane, cu deosebire în domeniile învăţământului, comerţului, sănătăţii şi administraţiei publice.

În cadrul comunei Corni, satul Balta – Arsă are nivelul de dezvoltare economico – socială cel mai scăzut, din următoarele motive:

- suprafaţa agricolă pe cap de locuitor este sub 0,50 ha. datorită aşezării satului într-o microdepresiune înconjurată de suprafeţe forestiere;

- popularea târzie a satului şi apoi explozia demografică după cel de-al doilea război mondial

- la reformele agrare din 1923 şi 1945 şi în urma aplicării Legii nr. 18 / 1991 a fondului funciar, cetăţenii din satul Balta – Arsă au primit puţin pământ;

- cea mai mare parte a populaţiei este extrem de săracă, nici un cetăţean nu este angajat în muncă, lucrează sezonier în agricultură, valorifică produsele secundare ale pădurii ( fructe, flori, ciuperci ), primesc ajutor social ;

- puţini absolvenţi ai gimnaziului îşi continuă studiile într-o formă superioară de învăţământ.

În satul Balta – Arsă numărul cetăţenilor care se mai ocupă cu prelucrarea lemnului (confecţionează linguri, furculiţe, obiecte artizanale din lemn) s-a redus în ultima perioadă.

Cea mai mare parte a lemnului pentru construcţii şi pentru încălzirea locuinţelor îl obţin prin sustragerea din pădurile particulare şi ale statului.

La nivelul satului Balta – Arsă nu există servicii sociale, ele fiind asigurate în centrul de comună – la Corni.

 

Galerie foto

 

Fig. 1 Poziţia geografică a comunei Corni în raport cu subunităţile de relief din judeţ

Fig. 2 Poziţia geografică a comunei Corni în cadrul judeţului

Fig. 3 Poziţia comunei Corni
faţă de arterele principale de circulaţie

 

 

 

Vedere generală asupra unei părţi din zona Bucecea – Vorona (în zona comunei Corni)

Fig.4 Platou structural – Ţarna Mare – Corni

Fig. 5  Valea Miletinului şi microdepresiunea Balta-Arsă

 

 

   

 

Fig. 6. Râul Siret în zona Ţigăneasca

Fig. 7. Monumentele naturii: a) laleaua pestriţă; b) papucul doamnei.

Fig. 30. Muzeul Şcolii nr. 1 Corni.

 

 

 

Fig. 31. Aşezări şi puncte arheologice de pe teritoriul satului Corni.

Fig. 32. La Silişte.

Fig. 33. Cetăţuia.

 

 

 

Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni

Monumentul Eroilor

Localul vechi al Şcolii cu clasele I-VIII „Octav Băncilă”

 

 

 

Formaţia de dansuri a şcolii

Urşii din Corni

Biserica Corni

 

 

 

Biserica Sarafineşti

Căminul cultural Corni

Magazinul Corni

 

 

 

Consiliul local Corni

Dispensarul medical Corni

Case

 

     

| Pagina principala |